luni, 21 iunie 2010

Bhangra Party Experiment

Vineri, 25 iunie, ora 20:00 încercăm (și ne va ieși cu siguranță) ceva inedit în Cluj-Napoca. O petrecere Bhangra(cu Punjabi MC și puncte roșii pe frunte).



Dacă vii îmbrăcat în tonul petrecerii, avem surprize pentru tine.

Mulțumim Lorand pentru idee. :)

miercuri, 16 iunie 2010

La scenă deschisă, din nou:)

Marți, 22 iunie, de la ora 19:00 de data aceasta (prietenii știu de ce :) ), la noi pe terasă, se desfășoară o nouă ediție a La scenă deschisă.



Cum a fost dată trecută puteți citi aici și vedea aici sau aici. Din câte se anunță, de data asta va fi cel puțin la fel de mișto.

La fel ca data trecută, noi îți punem la dispoziție 3 microfoane, 1 chitară și una bucată public mișto. Tu trebuie să vii cu talentul, vocea, un moment de stand-up, un banc bun, un monolog interesant, o poezie sau orice altceva cu care vrei să ne dai pe spate.


La scenă deschisă
, un proiect CCDD.

marți, 15 iunie 2010

Expoziție de desene

UPDATE: Chiar dacă mâine s-a făcut joi, citiți ce vă spune Crina Frătean:

"SERVUS!
Hai să facem cunoștință. Eu sunt Crina Frătean și te invit în Funky Bar săptămâna asta. Știu că e sesiune, dar, când ai timp, treci pe la terasă și aruncă o privire pe pereți. De ce? Pentru că am expus câteva lucrări. Nu au o tematică anume, sunt doar rezultatul imaginației mele de-a lungul a vreo 4-5 ani. Chiar dacă nu sunt la Arte m-am străduit să învăț singură să desenez din ce în ce mai bine, așa că, ce e expus sunt exercițiile și tentativele mele de artist.
Dar destul despre mine. Repet, dacă ai timp, hai prin Funky Bar la o berică sau o limonadă....and see for youself! Poate dai de mine pe acolo să îmi spui ce îți place sau ce nu-ți place la ele.
Ne vedem. Spor la toate!

PS: Dacă ai și tu ceva lucrări adu-le la Funky și le expunem să le vadă poporul!"


De azi, timp de o săptămână, (15.05.2010-22.05.2010) la Funky Bar, pe terasă, sunt expuse câteva desene ale Crinei Frătean. Merită văzute:).

Detalii despre autor, mâine:).

PIMP your lemonade!

Temperatura ultimelor zile ne obligă să găsim noi metode cu care să vă răcorim. Duminică ne-a trecut prin cap să facem niște limonade PIMP-uite, speciale adică.

Ele arată așa:



Sunt bune, răcoritoare și sunt la același preț. De azi (marți, 15 iunie) vi le putem oferi.

După cum vedeți, vi le putem face portocalii, roșii sau albastre. Voi alegeți.
Știți unde ne gasiți: Piezișă 21, Hașdeu.

PIMP your lemonade! FUNKYou!

PS: Parola-PIMP my lemonade ;)

sâmbătă, 12 iunie 2010

Funky Bar caută fete funky!

Funky Bar își mărește echipă!

Dacă vrei stai vara aceasta în Cluj(nu chiar toată vara... mai plecăm și noi la munte prin august), vrei să te distrezi, să fii funky și să câștigi niște bănuți, pe Piezișă 21 e locul tău.

Concret: avem nevoie de 2 fete pentru postul de chelneriță. Posturile sunt disponibile începând cu 15 iunie. Dacă ești interesată și te potrivești profilului (adică ești în Cluj vara asta, exceptând 1-2 săptămâni în luna august) îți așteptăm CV-ul pe adresa de mail publine21@gmail.com. CV cu poză, te rugăm :).

PS: Abia așteptăm să te cunoaștem. :)

miercuri, 9 iunie 2010

Cum a fost La Scenă Deschisă.....

Legendary, demențial, bestial.

Funky Bar a fost plin ochi (cam 150, la o capacitate de 80). Pe la 7 s-au montat microfoanele și chitara. Pe la 7:30 deja nu mai aveam locuri pe scaune. Pe la 7:45 nu mai aveam locuri nici pe navete. La 8 lumea stătea în stradă, în picioare.

Pe la 8:20 s-a dat drumul la treabă. Prima cantare. Și așa a început cea mai frumoasă noapte de când am deschis: cântări, stand-up, poezie, pamflet, expoziție de desene, cântări și iar cântări. Până pe la 4 dimineața.

Proiectul La Scenă Deschisă (proiect al CCDD) s-a desfășurat sub forma unui concurs, câștigat de cei care au smuls cele mai multe aplauze de la public. Aseară, cei mai aplaudați au fost cei de la Will Do. Foarte bine a cântat și Mirona (care a rupt gura târgului la Jam Session-ul de după). Au fost mulți oameni la microfon, mulți și faini. Le mulțumim tuturor pentru că au participat.















La Scenă Deschisă va avea o nouă ediție, marți, 22 iunie, ora 19:00. Vă așteptăm!

FUNKYou!

PS: Îi mulțumim lui Alex pentru poze. Alte poze mai găsiți aici și aici, iar galeria completă o găsiți fix aici.

miercuri, 2 iunie 2010

La scenă deschisă

Aseară a picat curentul pe Piezișă. Am aprins repede lumânări, iar niște omuleți, care mai nou ne-au devenit prieteni, au pus mâna pe chitara din dotare și au dat drumul la un miniconcert, ad-hoc. Până să ne dăm noi seama că ar fi drăguț să filmăm a revenit curentul. Cântarea a continuat, totuși.



În spiritul miniconcertului de aseară anunțăm că ne alăturăm cu mândrie proiectului La Scenă Deschisă, proiect al unor oameni faini de la Clubul Cetățenilor cu Drepturi Depline.



Astfel că, marți, 8 iunie, de la ora 20:00 îți punem la dispoziție 3 microfoane, 1 chitară și una bucată public mișto. Tu trebuie să vii cu talentul, vocea, un moment de stand-up, un banc bun, un monolog interesant, o poezie sau orice altceva cu care vrei să ne dai pe spate.

Te bagi?

Rezervări la: 0752426560

marți, 1 iunie 2010

Sesiune ușoară cu o cafea mai ieftină...

Pentru mulți a cam început sesiunea. :( . E greu, știm asta. Și la noi mai sunt studenți. Aveți mai puțini bani. Știm, cărțile cumpărate, pardon xeroxate :), costă.

Noi vrem să vă susținem cum putem mai bine.

Astfel, în luna IUNIE cafeaua costă doar 3 lei. Și nu doar pentru studenți, ci pentru TOATĂ LUMEA!

Vă dorim sesiune ușoară!



PS 1: Puteți să vă citiți cursurile xeroxate de la colega silitoare și la noi. Atmosferă e propice. :)

PS 2: Ne cam plac PS-urile :)

Ziua Studentului-Campionat de Monopoly

Duminică am organizat Ziua Studentului.

De fapt, am vrut să organizăm. Din cele două evenimente anunțate, Campionatul de Monopoly și Party-ul pe terasă, am reușit să-l punem la cale doar pe primul. Al doilea, din cauza vremii capricioase, am fost nevoiți să îl amânăm până într-o duminică cu soare pe cer.

Ei bine, la Campionatul de Monopoly a fost mișto. S-au strâns oameni cât pentru două mese. La cât de tare ploua afară, ne așteptam să nu vină nimeni. Dar lumea chiar și-a dorit să joace Monopoly, s-au luptat cu ploaia și cu râul creat pe strada Piezișă și au ajuns la campionat.







Lumea s-a simțit bine, a luat campionatul în serios. Câștigătorii celor două mese au primit câte un bon de consumație valabil în luna iunie, evident, în Funky Bar.

Suntem siguri că la ediția viitoare vom avea mai mulți participanți.

PS 1
: Puteți juca monopoly zilnic, până la ora 18:00. Gratis. Consumație minimă de 10 lei de persoană.

PS 2: Avem table și cărți cu care vă puteți juca, tot așa, zilnic, până la ora 18:00.

FUNKYou!